Cazul Sorinei | Inspecția Judiciară o trimite la judecata CSM pe procuroarea care a acționat

Cazul Sorinei | Inspecția Judiciară o trimite la judecata CSM pe procuroarea care a acționat
Publicat: 30/08/2019, 14:19

„Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de Pițurcă Maria Antoaneta, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu și exercitarea funcției cu rea-credință …dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni”, se arată într-un comunicat de presă al Inspecției Judiciare.

Potrivit inspectorilor, procurorul Pițurcă în data de 21 iunie, cu prilejul perchezițiilor domiciliare, a agresat fizic și psihic minora de 8 ani „prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul
asistenților maternali și până la mașina organelor judiciare, în condițiile în care aceasta s-a opus luării sale cu forța, plângând și țipând”.

Acestea întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare, spune Inspecția Judiciară.

„A rezultat totodată că procurorul Pițurcă Maria Antoaneta, în cadrul instrumentării unei cauze penale, a efectuat o percheziție domiciliară autorizată de judecătorul de drepturi și libertăți în vederea ridicării de bunuri și înscrisuri, cu încălcarea gravă a unor dispoziții procedurale și cu depășirea cadrului legal stabilit de instanță, procedând la preluarea minorei din locuința fostei asistente maternale și încredințarea acesteia părinților adoptivi sub pretextul ca aceasta să fie dusă la IML Craiova pentru a fi supusă unei examinări medicale dispuse de procuror și pusă în executare fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza I”, se mai arată în sursa citată.

Acțiunea a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Sorina a părăsit deja România, împreună cu familia adoptivă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online